Încheiere Judecătoria Soroca, sediul Floreşti

124 Vizualizări

Judecătoria Soroca, sediul Floreşti, judecătorul Popa Cristina, studiind cererea înaintată de avocatul avocatul Cebotari Vitalii în interesele lui Pascari lurii, privind declararea persoanei decedate, pentru o pregătire suficientă a cauzei pentru dezbaterile judiciare, a constatat:

La 27 ianuarie 2025, avocatul Cebotari Vitalii în interesele lui Pascari lurii, a sesizat instanța cu cerere privind declararea persoanei decedate. În motivarea cererii a indicat că în fapt, Pascari lurii în baza împuternicirilor acordate de Lisnic (Popușoi) Igor a întreprins acțiuni de stabilire a lui Popușoi Ghenadii, persoană care în anii 1990 fără veste a dispărut din mun. Soroca, și până la momentul actual locul aflării acestuia nu se cunoaşte. Lisnic Igor, anterior Popuşoi este născut la 09 mai 1990 din părinții Popțoi Valerii și Popușoi Lidia, fapt confirmat prin copia certificatului de naştere. La fel, familia Popuşoi pe parcursul căsniciei a mai avut un copil şi anume Popuşoi Ghenadie născut la 13 noiembrie 1974, și care în anul 1990 a părăsit casa părintească deplasându-se într-o direcție necunoscută de părinți, frați, rude şi persoanele apropiate. La 23 iunie 2024 a decedat capul familiei Popuşoi Valerii. La fel, Lisnic Igor nu cunoaște nici unde se află mama sa Popuşoi Lidia or, ultima la 17 aprilie 1991 a divorțat de Popuşoi Valerii și a plecat din mun. Soroca, fără să anunțe rudele sau alte persoane apropiate, unde se află la momentul actual. În toată această perioadă, Popuşoi Valeriu a locuit în mun. Soroca, str. Ardealului nr. 10. Pe adresa indicată, este şi domiciliul lui Lisnic Igor. Totodată, Lisnic Igor prin intermediul lui Pascari lurii a întreprins acțiuni de căutare a fratelui Popușoi Ghenadii, însă ultimul cu regret nu a fost de găsit, fapt expus şi în răspunsul IP Soroca din 15 noiembrie 2024, potrivit căruia persoana respectivă din anii 1990 nu a fost văzută de către nimeni la domiciliu sau în mun. Soroca. După decesul lui Popușoi Valerii au rămas bunuri imobile (teren cu nr.cadestral 7801112.310, şi o construcție cu nr.cadastral 780112.310.01), bunuri care nu pot fi înregistrate după Lisnic Igor, în legăturä cu absența de mai bine de 34 de ani a fratelui Popușoi Ghenadii, pe care-1 consideră decedat. În final, avocatul Cebotari Vitalii în interesele lui Pascari lurii, solicită declararea lui Popuşoi Ghenadii, născut la 13 noiembrie, cu ultimul domiciliu: or. Soroca, str. Ardealului nr.10, ca fiind decedat.

În conformitate cu prevederile art. 299 alin.(1) și (2) Cod de procedură civilă, judecătorul, în cadrul pregătirii cauzei spre judecare, stabileşte persoanele (rude, prieteni, foşti colaboratori), organele şi organizațiile (organe de exploatare a locuințelor, organe de poliție, instituții militate, primării etc.) care pot comunica informații despre cel dispărut fără veste, reclamându-le informații despre acesta. Judecătorul este în drept să dispună, printr-o încheiere, publicarea în ziarul local, din contul petiționarului, a unei comunicări despre pornirea procesului. În ea se indică instanța la care s-a depus cererea declarării persoanei dispărută fără veste sau decedată, numele, data şi locul de naştere, ultimul domiciliu şi loc de niuncă al acesteia, numele sau denumirea petiționarului, domiciliul ori sediul lui, solicitarea adresată persoanelor care dețin informații despre locul aflării celui dispărut de a le comunica instanței. Pentru o pregătire suficientă a cauzei pentru dezbaterile judiciare, petiționarul Pascari lurii se obligă să publice din contul său, într-un ziar local, o comunicare despre pornirea procesului la cererea avocatului Cebotari Vitalii în interesele lui Pascari lurii privind declararea ca fiind decedat a lui Popuşoi Ghenadii, născuț la 13 noiembrie, cu ultimul domiciliu: or. Soroca, str.Ardealului, nr. 10, să asigure prezența în şedința de judecată a persoanelor care pot comunica informații despre persoană decedată. Incheierea nu se supune nici unei căi de atac.

Ședința este programată pentru 27 februarie 2025, ora 13:00.

Data publicării: 19.02.2025

 

 

You must be logged in to post a comment.